Au trecut 6 ani de cand stam in anticamera Europei asteptand cu caciula in mana sa ne invite cineva la masa, impreuna cu membrii acestui club care continua sa fie prea select pentru noi.

Navighez si eu ca omul si citesc tot mai des comentarii de genul: "de s-ar termina odata campania asta", "sa se inceteze cu acuzatiile", "vrem sa fie liniste ca nu fac decat sa se certe", "sa se termine cu spectacolele electorale".

De acord, sa se termine si dupa aia ce sa facem? Ne intoarcem cu totii la hobbiurile noastre excentrice? Vom continua sa dam de mancare la porumbei si o sa jucam golf cu vecinii? N-as crede asta.

Cam asa trebuie sa se simta cei care au fost impinsi de la spate ca sa candideze in strainatate. Nu trebuie sa fie comod sa-ti spuna seful de partid, cu o luna si jumatate inainte, ca trebuie sa te faci brusc cunoscut si sa "absorbi" voturi intr-un colegiu continental, cu milioane de potentiali alegatori, care au numai amintiri proaste despre politica romaneasca.

Imi este din ce in ce mai greu sa cred ca Spania este tara in care vreau sa raman pana la sfarsitul filmului. Si asta pentru ca zilnic, tot ce era bun atunci cand am venit aici este inlocuit de rabufniri de xenofobie sau de convingerea ca aici am fost buni atata timp cat a fost nevoie de forta de munca ieftina si supusa.