Aşa cum ne-am aşteptat, după aproape 20 de ani de democraţie în care ne-am plâns mereu de problemele politicii româneşti, făcută de „găştile” de partid, românii au votat la primele alegeri uninominale tot cu partidul. S-a făcut tam-tam pe marginea votului uninominal că ar regenera politica românească, că ar curăţa haznaua în care se scăldau până acum reprezentanţii neamului şi de fapt nu s-a întâmplat nimic de genul acesta. Singurul semn al evoluţiei este reducerea numărului de partide parlamentare, fapt pentru care putem spera ca la un moment dat vom ajunge să avem o politică românească echilibrată de 2 – 3 partide majoritare.
Până la alegerile din 30 noiembrie 2008, majoritatea alegătorilor, adică cei care au renunţat să mai aleagă, a decis să nu mai voteze. Motivele electoratului pot fi variate, dar unul singur este evident: văd aceeaşi Mărie cu altă pălărie, indiferent de rezultate.
După numărarea voturilor de la alegeri, când încă se vorbea de rezultate parţiale, PSD-ul conducea cu câteva procente în faţa PDL-ului, ambele partide fiind pe la 36%, urmate la o distanţă mai mare de 15 procente de către PNL. PRM-ul se sufoca sub pragul electoral, împreună cu PNG-ul, iar UDMR-ul răsufla uşurat cu cele 6 – 7 procente pe care le obţinuse.
Încă o dată abţinerea a fost votul majoritar, atât în ţară cât şi în diaspora. Dintre cele 3 milioane de români din străinătate au votat doar 24 de mii. Aşadar, votul democratic nu pare să aibă valoare pentru majoritatea românilor. Atunci când cetăţenii nu mai cred în mecanismele propriei societăţi democratice, înseamnă că se autoexpulzează. Iar în cazul românilor nu se poate spune că cei care nu votează trăiesc prea bine ca să le pese de cine guvernează. Românii nu cred în politicienii români, pentru că nici aceştia la rândul lor nu cred în propriile doctrine. Electoratul majoritar îi urmează pe cei consecvenţi, iar în România puţine partide au păstrat linia doctrinară după 1989. După majoritatea „tăcută” care refuză să mai fie înşelată de cacealmaua alegerilor democratice, rămâne doar electoratul din ce în ce mai mic al partidelor mari, care nu întotdeauna ştie ce votează şi, atunci când o face, o face sub un impuls emoţional. În concluzie, 6200 de voturi pentru cei 650 de mii de români cu drept de vot din Spania nu pot fi definitorii. Abţinerea masivă sau participarea masivă la un scrutin se susţine pe un consens general, uşor de identificat de către toţi alegătorii. În cazul alegerilor din 30 noiembrie, alegătorii nu au văzut niciun motiv, niciun program electoral în care să creadă sau pe care să-l creadă. Ca şi în afaceri, încrederea stă la baza politicii, căci ea însăşi constă în legătura de încredere care poate exista între mai mulţi indivizi, dornici să încredinţeze propriile resurse spre administrare unuia dintre ei.
După ani de zile de dezamăgiri, electoratul a renunţat să mai aleagă, pentru că simte şi are convingerea că votul său nu contează. Bineînţeles că votul contează oricum, însă alegătorii cred mai mult decât orice că acesta nu mai contează pentru ei sau pentru ceea ce cred ei.
Ca să fie recuperată încrederea în politică sunt doar două soluţii complementare: reeducarea electoratului şi reciclarea clasei politice. Politicienii români sunt lipsiţi de creativitate şi sunt mereu trădaţi de lipsa de educaţie politică, iar alegătorii nu au niciun motiv ca să urmărească politica.
Acum, vorba pluguşorului, „mămăliga-i cât nuca şi o păzesc doişpe cu măciuca”. Pe cele câteva voturi exprimate într-o zi friguroasă de noiembrie se bat 3 mari partide care vor să guverneze cu orice preţ, indiferent dacă vor fi nevoite să se dezică de propria doctrină.
Indiferenţa cetăţeanului faţă de societate este un simptom deosebit de grav, iar abandonul electoral are efecte pe care le vom resimţi mulţi ani de acum înainte. Din păcate, într-o societate democratică votul rămâne singura posibilitate de a schimba lucrurile, iar clasei politice actuale îi convine ca românii să nu voteze.
În mod clar, românul din străinătate nu se simte legat de România, chiar dacă plânge de câte ori are ocazia de dorul meleagurilor natale şi chiar dacă la orice prilej scoate naţionalismul de paradă. Pe lângă faptul că majoritatea liderilor politici sunt responsabilii principali pentru apariţia emigraţiei masive, românii din străinătate se simt izolaţi şi până când nu ajung să se integreze în societatea de adopţie nu pot avea poziţii clare din punct de vedere politic.
La alegerile din 30 noiembrie, politica românească a primit o nouă corecţie din partea electoratului, prin indiferenţa colectivă. Românii au întors de mult timp spatele politicii, pentru că de prea mult timp politica însăşi s-a făcut fără ei. Viitorul societăţii depinde de voturile exprimate la urne şi dacă urnele sunt goale, acesta este lipsit de validitate.
Publicat la 3 decembrie 2008 in Roman in Lume
