În 2001 aproape 70 % dintre reprezentanţii aleşi ai poporului aveau propriile afaceri cărora le dedicau mai multă atenţie decât obligaţiile parlamentare. Asta o spunea Valerian Stan, şeful departamentului de anticorupţie al guvernului în 96 – 97. Oare de atunci lucrurile s-au schimbat? Da, în mai rău. Cei care atunci aveau afaceri acum au şi câte un dosar penal. Din fericire pentru parlamentari, frăţia lor se face simţită atunci când se dezbate ridicarea acelei imunităţi parlamentare pentru ca mujicii să le ceară socoteală pentru caltaboşii şi ţuica luată ca zeciuială de la plebei.
Am cunoscut recent 2 parlamentari români. Cunosc mai mulţi, însă aceştia au nimerit într-un moment în care eu personal n-aş vrea să fiu asociat sub nicio formă cu acea sinistră casă a ticăloşiilor. M-aş fi aşteptat ca prin excursia lor în Spania să se simtă jenaţi, vinovaţi chiar. Mi-ar plăcut să se supună unei autocritici, aşa cum face orice creştin bun măcar la Paşte şi la Înviere. Nici vorbă. Parlamentarii români şi politicienii în general sunt nişte profesionişti ai nesimţirii diplomatice şi nu se consideră nicidecum responsabili pentru pacostea pe care o trăim cu toţii, aceea de a fugi din ţară ca să supravieţuim salariului minim de 500 de lei.
De la înscenarea Revoluţiei din 1989, România a fost mingea de ping-pong a unor grupuri de foşti securişti şi activişti din eşaloanele 2 şi 3 care au pus mâna pe toate resursele ţării, de la aprozarul din colţ până la petrol, într-un ritm înspăimântător. Cine a avut curajul să deschidă gura a luat-o peste bot cu lanţul şi cu bâta ignoranţilor şi nefericiţilor de mineri. Aşa că printr-un jaf armat de tip blitzkrieg, foştii securişti apăraţi de gaşca marelui Ilici bunicuţa au devenit elita afacerilor din România şi şi.au croit şi nişte partide.
Trebuie să recunoaştem că PSD-ul a fost până acum cea mai puternică forţă politică din România, pentru că a fost partidul hoţilor şi securiştilor, iar cum jumătate din ţară dat-o în gât pe cealaltă jumătate, orice reformă este o utopie.
Este adevărat că şi ceilalţi au bubele lor, însă PSD-ul mereu a încercat să ne arate că zapada e neagră. Acum conducerea PSD spune că acele candidaturi care vor veni cu dosar penal vor fi analizate în parte! Imaginaţi-vă că un politician spaniol este acuzat că şi-a bătut nevasta sau că cumpără cd-uri piratate. Oare acel politician mai activează până când nu-şi spală imaginea? Nu cred. La noi însă, dacă imaginea nu poate fi spălată, atunci se spală creierele. Geoană zice că „Năstase a fost şicanat politic de PDL” sau că „PDL s-a autoizolat prin aroganţă” (Corlăţean). Aşadar între partidele politice ar trebui să existe o armonie şi un troc continuu aşa cum fac celalalte partide. Deci, în opinia politicienilor români, totul se rezumă la o negociere pe marginea împărţirii pradei electorale. Avem confirmarea faptului că a fi politician în România înseamnă să fii complice la comiterea unui delict.
Ceea ce mi se pare şi mai revoltător este faptul că acum mai sunt câteva luni bune până la alegerile din toamnă şi nervozitatea adolescentină a cuprins toate sufletele putrede ale politicienilor, care visează la beneficiile pe care le vor avea în toamnă. Se împarte iar România! De data asta vor să ne-o mai tragă o dată. Se mai rotesc, se mai ceartă, mai fac o înţelegere, o suspendare şi până la urmă rământ tot aceeaşi: nişte Hopa-Mitică stupizi şi enervanţi.
Politica românească este un serial fără cap şi coadă. Din păcate însă singura armă împotriva politicii din România este emigrarea. Pentru că dacă simţi revolta de a trăi într-o ţară condusă şi controlată de foştii securişti nu-ţi rămâne decât să pleci, pentru că în politică tinerii nu au şanse de promovare decât dacă au apucăturile bătrânilor şi pe lângă asta nu au loc de Năstase, care nu pricepe că nu poate câştiga încrederea nimănui. Pe lângă asta, însă, partidele sunt formate din membri uniţi de un singur scop, acela al înavuţirii şi până la urmă aceşti lupi hămesiţi devin atât de opulenţi în bogăţia lor pe care o poartă atât de rău prin lipsa lor de stil, încât ajung să creeze paradoxul politic, când denumirea şi doctrina nu mai are nicio treabă cu ceea ce face militantul. Socialist, democrat, liberal sau naţionalist sunt denumiri care nu mai numesc nimic. Toate ascund aceeaşi dezamăgire: aceea de a fi român într-o Românie sechestrată. Şi dacă nu am dreptate, atunci unde se întâmplă următoarele: „Primar prins copiind la BAC”, „Şeful de la Garda de Mediu demis după ce a amendat ArcelorMittal”, „Eurobarometru: 64% dintre români achită cu greu facturile”, „Chemaţi la CNA şefii de ştiri ai posturilor care au difuzat filmuleţe şi poze cu profesoara din Zalău care întreţinea relaţii sexuale cu soţul ei”? Se „întâmplă” în „România liberă”.
Român în lume - 17 iulie 2008
