Politicienii români sunt cei mai naivi oameni de pe planeta asta, care-i îndură cu stoicism, dacă îşi imaginează că interesează pe cineva ce au ei de gând.

Clasa politică din România a rămas la sol, după ce România a decolat, spunea acum un an Băsescu, excluzându-se bineînţeles din categoria rebuturilor politice. Din păcate însă, România nu numai că a decolat de-a binelea, dar nu mai vrea să aterizeze, pentru că i-au fost retezate trenurile de aterizare şi i-au fost luate aeroporturile, iar acum românii, blestemaţi cu această pacoste de clasă politică îndobitocită şi rea, planează pe curenţii de aer care ne duc la inevitabila prăbuşire.

În toamnă vor fi alegeri. Nici măcar nu ştiu pe ce dată, dar ce mai contează? Când unica şansă a României este „abstinenţa” electorală! Oricum nu înţeleg ce-i mişcă pe cei care se mai obosesc să meargă la această parodie democratică, care se numeşte scrutin electoral.

Deputaţi, senatori, consilieri, şefi de cabinet, purtători de cuvânt, prefecţi, miniştri, ambasadori, directori de regii, aghiotanţi şi trepăduşi fără diplomă... Cu toţii sunt piese minuscule, dar eficiente într-un mecanism sinistru al manipulării şi al deturnării puterii votului popular. Cu toţii au un scop: PUTEREA.

De aceea, alegerile în România sunt ca o partidă de poker, în care jucătorii sunt mereu aceeaşi şi unde cu toţii trişează.

Cum altfel să ne explicăm revenirea în prim plan a dinozaurilor PSD, Năstase, Iliescu şi Mitrea? Preşedintele doar cu numele al PSD, Mircea Geoană, a dat la un moment semnale că va purifica stânga politică. Au fost însă doar semnale de fum.

Acum, când alegerile electorale locale au scos la iveală defectele unei administraţii ciudate cu o guvernare sprijinită de opoziţie şi cu o preşedinţie beligerantă, aflată în opoziţie, apar dihăniile trecutului.

Oare cine nu s-a întrebat: băi, da’ ăştia nu mai mor, frăţioare? Nu-i atinge nimic, nici sindromul DNA, nici varicela. Par mai tineri ca înainte şi mult mai răi ca înainte.

În concluzie, politicianul român este un virus, un virus al naibii de needucat.

Politica românească este atât de deficitară în politici, încât va trebui să importăm politicieni ca să acoperim deficitul de creier. Din păcate însă, politicienii nu au limită de pensionare.

Parodia politică din România este atât de evidentă în ţara noastră, încât nu mai face pe nimeni să râdă. Fiecare îşi ia bâta şi pleaca să-şi rezolve problemele cum ştie, lăsând la o parte polemicile false ale politicienilor români.

De când mă ştiu, agenţii agitatori care s-au deghizat de la restructurarea de posturi din ´89 în politicieni iubitori de patrie mamă nu au avut în gură decât venin şi ură.

Cu mici excepţii, care au trecut neobservate, politica românească nu a beneficiat de o dialectică a programelor, a doctrinelor, a stângii contra dreptei, a capitalismului contra socialismului. Nimeni nu a avut până acum idei politice, reformatoare, însă de 19 ani, urechile mi-au fost agresate constant de termenul reformă. Ne-au ieşi reformele şi pe ochi şi pe urechi. Nu am avut şi noi, ca spaniolii, nişte oameni oneşti şi cu adevărat politici, care să se sacrifice pentru binele poporului. De obicei, poporul era sacrificiul făcut în lupta pentru putere. Acum, politica din România şi-a pierdut busola. Politicienii chiar nu mai ştiu ce să le arunce alegătorilor, iar alegătorii au urechile pline de propagandă proastă, încât nu mai aud nimic şi nu mai au încredere în nimic.

Ideea de politică în România, ca ştiinţă aflată în slujba societăţii, nu mai există. Acum când toate teoriile conspiraţiei au fost rulate pe scena în aceşti 4 ani de iubire cu năbădăi între guvern, opoziţie, preşedinţie şi popor, sunt curios să văd pentru ce m-aş mai duce la vot.

Nu este o noutate faptul că viaţa politică din România este lipsită de viaţă. Oamenii nu mai au în ce să creadă. Doctrinele şi istoria lor au fost călcate în picioare. Am văzut naţionalişti neobrăzaţi pactând cu UDMR-ul, PNL-ul negociind cu PSD-ul, PD-ul vopsit în PDL şi peste toate astea, stăpâni de la palate care se bat în miştouri răutăcioase.

De ce se întâmplă toate astea? Cred că răspunsul e foarte simplu. Cu excepţiile de rigoare, politicienii nu sunt nişte persoane prea isteţe, mulţi dintre ei sunt chiar afectaţi de virusul prostiei. Se aseamănă cu o bandă de hoţi care a dat peste comoara din peşteră şi se îmbogăţesc continuu cu o poftă nesăţioasă. Până când electoratul nu va ajunge la maturitatea democratică necesară ca să sancţioneze această lipsă de bun simţ, politicienii români vor continua să ne creadă nişte proşti utili, iar cei care îi votăm chiar suntem. Dacă nu e aşa, oare a meritat votul din 1990? Dar cel din 1992, 1996, 2000? Oare în 2004 am apăsat în locul potrivit sau în 2008 vom avea mână bună? Pentru că acesta este votul într-o în ţară în care sorţii sunt numai în favoarea unora. Nu am putea să alegem niciodată ceva bun dintr-o recoltă proastă.