Cea mai „tare” doamnă din guvernul Spaniei, Maria Teresa de La Vega, l-a pus la punct pe Berlusconi, fiind singura voce din Europa, îndeajuns de curajoasă să critice politica italiană de stopare a imigraţiei. Mâna dreaptă a lui Zapatero a spus despre politica italiană că este xenofobă, iar ministra Egalităţii, Bibiana Aido, a spus că i-ar plăti un psihiatru lui Berlusconi dacă ar şti că are efect. Ministrul de Externe al Spaniei, Moratinos, a vrut să calmeze spiritele încinse ale guvernanţilor italieni, însă, De la Vega a subliniat iarăşi opinia pe care o are faţă de politica anti-imigraţie din Italia.
Poate că asta a fost datoria plătită de socialiştii spanioli lui Berlusconi, după ce acesta a spus în 2004 că nu credea că atentatele de la 11 martie de la Madrid ar fi putut fi comise de nişte beduini din deşert, sprijinind astfel teoria conspiraţiei, care implica fără nicio probă participarea ETA la groaznicele atentate. La fel este posibil ca „mişcarea” doamnei De la Vega să fie o contrabalansare a noii politici imigraţie a guvernului Zapatero, aparent mai dură decât înaintea alegerilor.
Oricum ar fi, acţiunea miniştrilor nu este una instinctivă, cu toate că pare o reacţie necontrolată.
Politicienii italieni vor să-i dea afară pe străini sau cel puţin vor să transmită această impresie, iar infracţionalitatea ridicată din rândul rromilor este pretextul cel mai bun pentru a declanşa o campanie împotriva străinului. Intenţia lui Berlusconi de a sancţiona imigraţia clandestină răscoleşte nu doar taberele rromilor din „cizmă”, ci şi fotoliile de la Bruxelles sau de la alte „curţi” europene.
Reacţia doamnei De la Vega este în primul rând de bun simţ, însă ştim că problema din Italia nu poate fi tratată cu o asemenea uşurinţă. Cruciada lui Berlusconi împotriva străinilor se bazează pe tehnicile elementare de manipulare ale tuturor dictaturilor, fie ele fasciste sau comuniste.
Condamnarea imigraţiei ca fenomen este împotriva naturii umane, în primul rând, şi împotriva Italiei, în al doilea rând. De aceea, poate că interesele reale ale guvernului Berlusconi sunt altele.
Europa nu poate fi o fortăreaţă, la zidurile cărora să se oprească zecile de milioane de oameni care emigrează în fiecare an, fugind de dezastrele naturii şi istoriei. Filosofia empatiei europene şi a solidarităţii europenilor cu popoarele oropsite ale Pământului nu se potriveşte cu imaginea unei Europe izolate. Doar politicieni „pompieri” precum Berlusconi, Sarkozy sau Bush, care se menţin la putere prin astfel de manevre de panică socială, pot afirma că Europa este un teritoriu care trebuie protejat de cei din afară. În primul rând, avem o obligaţie morală faţă de aceste milioane de oameni cărora le-am furat de câteva sute de ani toate resursele şi toate valorile culturale, iar acum îi lăsăm captivi între războaiele dirijate tot de marile puteri şi bolile răspândite de lipsa apei şi a medicamentelor. Un negru stabilit în Canarias spunea, cu un zâmbet amar pe buze, la televiziunea spaniolă, într-o ştire despre o barcă cu imigranţi africani omorâţi de foame şi de frig, în încercarea de a atinge ţărmul european al insulelor, că „bărbaţii şi femeile din Africa sunt regii şi reginele care vin să-şi recapete ceea ce le-a fost luat”.
De la descoperirea rutelor de comerţ internaţional, ţările europene au dus o luptă acerbă între ele, de înarmare şi de înavuţire prin sabie, sclavagism şi prin colonizări sângeroase. După 500 de ani, lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Lumea a treia continuă să fie carnea de tun a marilor puteri, iar lumea „civilizată” se împarte în oameni cu conştiinţă şi personaje ca politicienii aflaţi la putere în Italia.
Să încercăm totuşi să schimbăm lumea câte puţin, în fiecare zi. „Timpul va pune pe fiecare la locul său”, spune un proverb. Problema italiană pare să fie însă o preocupare pasageră pentru guvernul României şi pentru Preşedinţie (trebuie menţionată şi asta, că doar avem o conducere cu două capete, adica cap în cap!). Comisarul leonard Orban spune că între România şi Italia s-a produs o ruptură şi că trebuie să revină normalitatea. Indicele de normalitate este impus însă de politicieni, pentru că oamenii obişnuiţi nu s-ar întoarce niciodată împotriva celui diferit, dacă nu ar fi minţit şi manipulat. În România, Adrian Năstase zice că şansa românilor din Harghita este să meargă masiv la vot, de parcă românii sunt mai buni în administraţie decât ungurii, ba poate dimpotrivă! De câteva legislaturi bune, UDMR se află la guvernare împreună cu alte partide şi nimeni nu a făcut demostraţii spontane de protest în România. Aşa că unii politicieni români nu sunt cu nimic mai buni decât cei italieni.
Problema italiană nu e doar una de infracţionalitate, ci şi de principii europene. Rostul Uniunii stă în rezolvarea acestei probleme. Se ştie că majoritatea delictelor sunt comise în acest caz de etnia rromă şi nici în cazul rromilor nu trebuie generalizat. Se ştie cât de dificile sunt problemele care se întâlnesc în integrarea acestei comunităţi. Unul dintre locotenenţii lui Berlusconi, ministrul de Externe, Franco Fratini, ar vrea de fapt o suspendare a tratatului Schengen pentru expulzarea tuturor rromilor din ţările occidentale, în special a celor români şi bulgari. Oare înainte de a accepta România şi Bulgaria în UE nu se cunoşteau problemele acestei comunităţi? Şi dacă ar fi să-i expulzăm ca pe nişte proscrişi, care ar fi soluţia? Depurarea Europei? Proiectul este irealizabil şi catastrofic. De aceea, guvernului Berlusconi nu-i rămâne altă soluţie decât să „sperie ursul” cu tigăile. Ei nu doresc rezolvarea problemei, ci vor să scape de ea. Italia este în acest moment cea mai ne-europeană ţară din UE. Atenţia italienilor este atrasă de această presupusă campanie de „punere a piciorului în prag” şi nu asistăm decât la minarea efectivă a viitorului nostru. Nu putem uita „răscoala” din Franţa, provocată tot de un lider „carismatic” Sarkozy, după zeci de ani de marginalizare socială a noilor veniţi. Viitorul Europei este imigraţia şi cu cât vom accepta mai târziu acest lucru cu atât mai aproape va fi sfârşitul a ceea ce numim Europa şi valori europene. De la romani încoace nimeni nu a reuşit să oprească imigraţia, iar astăzi acest lucru este cu atât mai puţin realizabil. Cine nu a înţeles această imigraţie a fost asimilat, iar lumea în care trăim este din ce în ce mai aglomerată.
Român în Lume - 21 mai 2008
