Nici un partid din România nu deţine în acest moment o strategie viabilă pentru diaspora, ca să nu mai vorbim despre strategiile de guvernare pe care nu le nimeresc de atâţia ani. Oamenii politici actuali sunt lipsiţi de capacitatea intelectuală şi morală pentru a putea elabora o strategie credibilă sau o politică fundamentată pe informaţii reale.
Dacă un partid promite 20 de mii de euro pentru fiecare român care se va întoarce acasă, guvernul şi parlamentul dau măriri de salarii cu 50% şi măresc pensiile parlamentarilor, în condiţiile în care criza economică stă să explodeze şi la noi, iar leul a căzut la nivele apropiate de anul 2004, când 1 euro era 4,13 lei.
De 20 de ani, partidele politice din opoziţie şi de la guvernare au dovedit că sunt conduse de oameni lipsiţi de idei. De aceea, în 2008, suntem încă o ţară cu o productivitate slabă, cu o competitivitate externă inexistentă şi cu o cheltuială enormă în importuri.
Apropierea campaniei electorale, însă, dă pe faţă şi mai mult lipsa de maturitate şi de curaj a clasei politice care nu vrea decât să guverneze, cu orice preţ, plătit însă de noi contribuabilii.
Partidele politice româneşti nu au o pepinieră de persoane şi personalităţi pe care să le îngrijească, să le pregătească şi cărora să le insufle respectul şi responsabilitatea faţă de doctrina de partid şi faţă de cuvântul dat electoratului. Nu pot face asta pentru că liderii actuali ai partidelor româneşti sunt produsul unei culturi care nu se bazează pe respectul faţă de contractul social şi gândesc într-un mod foarte păgubos, care stă bazat pe rezultate imediate, indiferent dacă deseori sunt nevoiţi să-şi trădeze doctrina.
Clasa politică este produsul societăţii civile şi viceversa. Ceea ce nu ştim este cine a fost primul, oul sau găina. Aceasta este imaginea fidelă a ceea ce suntem acum după aproape 20 de ani de democraţie: un popor cu o identitate surpată de acuzaţii, culpă şi scârbă într-o ţarină fără stăpâni. Am devenit pragmatici în cel mai dăunător sens al cuvântului, pentru că responsabilitatea şi identitatea noastră colectivă ni se par poveri, şi nu mijloace de progres social.
Condamnarea comunismului la români s-a făcut în 1989 când ne-am lepădat de tot ceea ce ne lega ca indivizi, din teama de a nu rămâne încă sub imperiul doctrinar al socialismului. Acum când Europa este guvernată de partide care au la bază doctrina socialistă, indiferent dacă sunt de dreapta sau de stânga, noi imităm pragmatismul subcultural american, total nepotrivit pentru noi, şi care vine dintr-o ţară în care guvernează alternativ două partide de dreapta cu pseudonime socialiste.
Nu există un model autohton al societăţii româneşti sau dacă a existat nu a fost reabilitat şi nimeni nu face eforturi reale pentru a-l crea.
Totuşi, lucrurile se pot schimba curând odată cu „infuzia” de conştiinţă socială pe care o reprezintă întoarcerea românilor acasă. Rolul diasporei este astăzi mai mult ca oricând acela de a reînvia morala unei societăţi care aşteaptă să fie resuscitată şi căreia românii „şcoliţi” în ţările democratice trebuie să-i imprime ritmul necesar unei evoluţii sănătoase. De aceea, politicienilor români actuali, cea mai mare piedică în calea modernizării României, le este frică de votul diasporei şi de aceea nu au nici o strategie nici pentru românii plecaţi şi nici o politică reală pentru cei de acasă.
De teama propiului sfârşit, dinozaurii din parlament şi-au mărit cu o neruşinare de necrezut pensiile şi au dat uitării subiectul eliminării imunităţii parlamentare.
Supremaţia politicii româneşti actuale rezidă în alimentarea zilnică a opiniei publice cu subiecte şi dispute neesenţiale. Apoi, lipsa de maturitate a găştii politice care o sa ceară votul la 30 noiembrie se mai vede şi în nestatornicia privind respectarea regulilor jocului. Dezbaterile sterile şi susţinătorii uneia sau altei cauze pierdute umplu paginile de opinie din principalele cotidiane referitor la votul uninominal. Indiferent dacă este aplicat în cea mai potrivită formă sau nu, votul uninominal rămâne singura soluţie pentru depurarea clasei politice şi va atrage inevitabila reforma a felului în care se face politică în România.
N-aş putea să trec cu vederea iniţiativa guvernului de a îmunătăţi imaginea românilor din Spania cu o campanie de publicitate, asortată pe alocuri cu alte evenimente organizate în stil publicitar, dar care ar trebui să fie mai mult decât atât. Campania „Români în Europa” este la fel ca şi guvernul care a gândit-o: superficială. Iniţiativa este de lăudat, pentru că de câţiva ani buni se simţea nevoia unei campanii, poate nu neapărat de imagine, însă acum şi momentul şi felul în care se face este prost. Campania a fost lansata recent la ambasada României de la Madrid şi se vede de la o poştă că a fost făcută în grabă, mai ales pentru că multe dintre punctele de pe agenda campaniei nu erau definitivate. Un alt aspect negativ este acela că graba care se vede a fost imprimata desigur de calendarul electoral, un fapt destul de grav dacă ne gândim că cele 3,5 milioane de euro sunt bani publici. De asemenea, lansarea campaniei a ridicat multe critici din partea forumiştilor care spun clar: luaţi-vă ţiganii şi delincvenţii şi o să vă îmbunătăţiţi imaginea. De altfel, ţiganii lipsesc cu desăvârşire din sporturile publicitare şi din toată imaginea promovată de guvernul României. De altfel, acţiunea a fost catalogată deja drept o „campanie pentru românii albi”. Deci, pe lângă superficial, „Hola soy rumano” este şi rasist. Să sperăm însă că acţiunea guvernului României îşi va atinge ţelul de a îmunătăţi imaginea românilor prin reclame, căci adevărata campanie care priveşte reducerea delincvenţei româneşti în Spania şi reintegrarea ţiganilor care trăiesc în mizerie la marginea Madridului nu va fi făcută prea devreme.
Probabil că soluţiile se vor găsi şi pentru românii din Spania şi pentru cei de acasă atunci când Forumurile şi Congresele Românilor din întreg sistemul solar se vor ocupa efectiv de ele şi nu doar de aplauzele gratuite pe care le servesc de fiecare dată când apare în preajmă vreun preşedinte de stat sau un alt politician preocupat doar de soarta politică a diasporei. Românii care au emigrat şi au reuşit sunt cei mai buni politicieni pe care îi avem.
