Conştienţi de importanţa acestui moment, toate comunităţile şi minorităţile etnice din Europa de naţionalitate română au pus pe masă câte o candidatură. Aşa că la Senat, unde senatorul reprezentant al diasporei europene va fi ales de întreaga Europă, sunt doar 6 candidaţi din partea principalelor partide din România. La Camera Deputaţilor, însă, se poate organiza un campionat european cel puţin, pentru că sunt 24 de candidaţi. Pe lângă principalele partide din România s-au înscris la vot şi etniile. Pentru minorităţi miza este foarte mare. Dacă în 30 noiembrie va cântări mai mult votul saşilor stabiliţi în Germania sau cel al ungurilor români care trăiesc în Ungaria, atunci putem vedea drept reprezentant al românilor din diaspora un etnic german sau ungur – ceea ce ar fi legal, însă nu ar îndeplini criteriul de reprezentativitate a românilor din Europa. Chiar şi între românii din Spania şi Italia există unele diferenţe la nivelul problemelor din ţările de adopţie, darămite între primii si saşii din Germania.

Nu mică le va fi surpriza alegătorilor să vadă pe buletinul pentru Camera Deputaţilor candidaţi din partea formaţiunilor politice ale ruşilor lipoveni, armenilor, grecilor, evreilor, italienilor, albanezilor, macedonenilor, cehilor, slovacilor, turcilor, bulgarilor şi romilor sau croaţilor ori rutenilor. Şi ei sunt în drept să fie reprezentaţi în Parlament, însă la fel ca în ţară pentru 70.000 de alegători ar trebui să existe 1 deputat.

În cazul Spaniei ar trebui să putem alege, proporţional cu numărul românilor de aici, 10 deputaţi şi 5 senatori. Din păcate însă, clasa politică românească este mai nepregătită pentru aceste alegeri decât votanţii. Pentru că diaspora este o ţintă greu de atins de orice partid politic, atunci colegiile uninominale au fost lărgite intenţionat, iar acum lupta pentru posturile de parlamentar din diaspora se dau între persoane care nu au reuşit să ocupe un loc în colegiile din ţară. Majoritatea candidaţilor sunt total necunoscuţi românilor de afară, ba mai mult, candidatura într-un colegiu din străinătate poate fi considerată ultima soluţie pentru politicieni ca Ana Birchall care, de la colegiul uninominal din Vaslui a fost lăsată să candideze în colegiul SUA şi Canada, după presupusul scandal sexual .

În aceste condiţii este normal ca politicienii să fugă de diaspora, mai ales că diferenţele geografice dintre colegiile din ţară şi cel din străinătate impun nişte costuri prea mari pentru campania electorală. Candidaţii sunt nevoiţi să se facă cunoscuţi în aproape 30 de ţări, într-un timp record. Din această cauză ne putem aştepta la o campanie electorală destul de săracă în contacte cu alegătorii. Cu toate acestea nu trebuie uitată importanţa evenimentului pentru democraţia din România şi pentru participarea efectivă a românilor din străinătate la schimbarea ţării.

Dacă în anii următori, românii din străinătate vor fi incluşi într-o evidenţă electorală în cadrul ambasadelor şi dacă vor putea vota prin poştă, atunci se va putea spune că toţi românii există. Până atunci însă, ca şi până la aceste alegeri uninominale, românii vor continua să „nu existe”.

Votul uninominal, aşa imperfect cum se aplică în străinătate, este primul pas pentru apariţia unei clase politice mai curată din punct de vedere moral şi mai responsabilă în ceea ce priveşte misiunea legislativului.

Posibilitatea de a alege pe cineva din rândul comunităţii a creat în sfârşit oportunitatea ca românii din străinătate să participe efectiv la viaţa politică a României. Se poate ca românii să nu-şi dea seama de importanţa momentului, până când aceşti viitori parlamentari ai diasporei nu vor fi văzuţi efectiv în slujba românilor din diaspora. Atunci, probabil că vom înţelege şi vom simţi cu adevărat că România nu a încetat niciodată să fie ţara noastră şi chiar dacă am plecat dintre graniţele sale, în continuare, suntem implicaţi în transformarea ei. Votul uninominal este şi un vot geografic, care anexează la viaţa politică şi socială din România şi diaspora română.