Să fii român şi să te împaci cu ideea nu e deloc uşor pentru foarte mulţi dintre noi. Şi uneori, pe bună dreptate. Cerem atâtea de la noi şi comparaţiile pe care le facem cu vecini prea îndepărtaţi de noi sunt atât de exagerate, încât nu avem cum să fim nişte oameni liniştiţi şi mulţumiţi de condiţia noastră. Din cauza imperfecţiunilor noastre, pe care le exagerăm la fel de mult ca lipsa calităţilor, asumarea condiţiei de român pare o cruce prea grea.

În fiecare zi avem ocazia să vedem cât de mare este cacealmaua guvernului pdl-psd condus de Emil Boc şi "inspirat" de al doilea Traian din nefasta noastră istorie, care ne cucereşte şi ne manipulează cu vorbe din popor şi cu circul foamei. Lăsând la o parte discuţiile cu Ridzi şi cu Udrea şi cu presupusele sume de bani deviate spre campania fetei, guvernul patronat de Traian Băsescu este cel mai incompetent din istoria noastră recentă, din varii motive, care pot acţiona ca circumstanţe atenuante, dar nu o fac: criza economică şi alianţa incredibilă dintre două mari partide de patrihoţi.

Dacă există ceva de care românii din Spania, şi nu doar ei, nu vor duce lipsă niciodată este de reprezentanţi. Chiar dacă ei nu o ştiu şi probabil nici nu-i interesează, în Spania există peste 100 de asociaţii, una mai inactivă decât alta, cu excepţiile de rigoare, ştiute de toată lumea. Numărul asociaţiilor care-şi fac treaba şi care-şi merită numele de organizaţii non-guvernamentale este atât de mic încât par mai degrabă rebele în raport cu majoritatea celor care nu vor decât să iasă în poză alături de şefi de state şi guverne.

Liniştea ultimelor alegeri din România a fost tulburată din nou de felul de a face politică al principalilor pioni de pe această sinistră tablă de alba-neagra a României de azi. Pe de-o parte, Mircea Geoană s-a trezit că în urmă cu două zile, Băsescu fusese în Afganistan şi în Irak, unde ar fi exploatat la maxim potenţialul electoral al deplasărilor. Asta se întâmpla taman în ziua alegerilor, într-o duminică ce nu avea nici o vină şi în care românii se pregăteau să o taie la iarbă verde, cât mai departe de urne, partide şi independenţi.

Ignoranța presei spaniole în ceea ce priveşte relatarea evenimentelor privitoare la imigranți şi la străini, în general, este din ce în ce mai evidentă, mai ales că au trecut deja câțiva ani buni de când Spania a devenit o destinație favorită pentru străini, fie ei cu bani sau fără, iar jurnaliştii ar fi trebuit să se învețe deja cu asta.

Recent, într-o conferință de presă, un jurnalist spaniol întreba dacă cutare român are acte în regulă, în condițiile în care au trecut deja 2 ani de la intrarea României în Uniunea Europeană, moment din care beneficiem de toate drepturile unui cetățean european.

Am urmărit cu oarecare invidie modul în care s-au derulat ultimele alegeri în Ecuador, la care participarea ecuadorienilor din Spania a fost destul de importantă. Pe lângă faptul că politicienii ecuadorieni, spre deosebire de cei români, și-au adus aminte că au o diasporă și au avut chiar întâlniri și dezbateri la Madrid.

Să nu mai punem la socoteală faptul că Ecuadorul a introdus de mult sistemul de vot prin corespondenţă, asta ca să ne crape nouă obrazul de rușine ca ţară europeană, pentru că dacă nu votăm, nu contăm. Asta este o dovadă că introducerea altor forme de vot nu ţine neaparat de problematica logistică, ci de voinţa politică.