România este o ţară bogată şi frumoasă, din care se fură continuu de 20 de ani şi tot mai este! Fără îndoială, deci, România nu are nici o vină că suntem în criză. De altfel, criza actuală nu e decât o agravare accidentală a crizei pe care o trăiam dinainte. Din pricina acelei crize, poporul a emigrat şi în ţară au rămas doar bugetarii. În condiţiile astea, România este o ţară relativ uşor de condus spre marginea prăpastiei.

De aproape 21 de ani, românii fug unde văd cu ochii, după ce îşi consumă energiile primilor ani din viaţă încercând să se convingă de faptul că România e o ţară în care se poate trăi. Din păcate, toţi ajung la aceeaşi decizie, aceea de a emigra. Să fi nevoit să te desparţi de familie, de prieteni, de copii în unele cazuri, nu este deloc o dramă pentru preşedintele Traian Băsescu. Mai mult, chiar ar trebui să fie o bucurie din moment ce Statul „nu poate” să plătească munca aşa cum trebuie.

Pentru Băsescu, preşedintele României „cu suspendare”, diaspora era un teritoriu în care se simţea „acasă” atunci când venea să ne vândă gogoşile cu lozinci de referendum de genul „arată-le că tu ai puterea”.

Băsescu a ştiut întotdeauna să spună poporului ceea ce vrea să audă, deşi totul era o iluzie. „Voi sunteţi adevărata majoritate” strigau pancartele electorale ale celui mai longeviv bugetar al României.

Lipsa de tact a lui Traian Băsescu s-a văzut mai clar după ce a câştigat al doilea mandat, după ce până atunci a avut câteva episoade de misoginism mitocănesc autentic, capabile să zguduie şi cele mai încrâncenate susţineri.

De ani de zile, temele de campanie ale lui Băsescu au fost legate de factorii externi care vor să saboteze ţara, deci pe el: oligarhii, partidele politice conduse de primii, oamenii de afaceri corupţi uniţi în alianţe împotriva interesului naţional, pensionarii – vampirii bugetului, bugetarii – paraziţii sistemului ticăloşit etc.

De fiecare dată, Traian Băsescu a avut grijă să se identifice cu România şi cu poporul său, aplicând o tehnică întâlnită şi în America în ultimii ani în timpul dezbaterilor legate de războaiele lui Bush: cine mă critică pe mine este antiromân!

Demagogia preşedintelui poate fi asimilată şi cu esenţa comunismului dinainte de 89: totul e al poporului, dar poporul sunt eu!

De când şi-a dat seama însă că ar putea rămâne în istorie ca preşedintele care a ruinat România, Băsescu nu mai este atât de sigur pe sine. Ultima teorie a lui Băsescu este o adevărată injurie adusă României şi poporului român. Dacă toţi cei 3 milioane de români care trăiesc în străinătate se consideră nişte emigranţi temporari şi emigrarea e doar o metodă de redresare economică, temporară, Băsescu e de părere că România nu mai poate să le ofere cetăţenilor săi decât asta.

Prin atitudinea faţă de profesori şi faţă de medicii care pleacă din ţară, Băsescu îi îndeamnă pe toţi românii să emigreze. Ceea ce pentru noi toţi este o ruşine, pentru el nu este „nici o dramă”. Şi are dreptate. Mulţi profesori sau medici ajung să spele wc-uri în alte ţări, după zeci de ani de activitate şi mulţi dintre ei se simt mai demni.

Incredibil este şi faptul că preşedintele României le mulţumeşte celor care au plecat că nu se mai întorc să ardă gazul de pomană. Deci, îndemnul este: Emigraţi şi staţi acolo! Ţara vă va fi recunoscătoare. Când era suspendat, Băsescu făcea curte diasporei şi mărturisea că trimiterile de bani au echilibrat balanţa de plăţi a României în ultimii ani, înainte de începerea crizei.

În concluzie, destinul naţiunii noastre, prin prisma preşedintelui României, este dincolo de graniţe. Şi tot Băsescu ne cere să iubim România, căci numai atunci ea va fi o ţară minunată. Oare lucrul acesta nu se va întâmplă doar după ce guvernanţii vor iubi şi ei România?