Existenţa într-un univers schimbator, fragmentar si participativ printr-o continua transformare este sustinuta de dualitate si determina o tendinta generala spre unificare, reintegrare, adica asimilarea unui mod de viata corect si armonizat cu predispozitiile psihice. Arhetipul dualitatii celor doua principii primordiale activ-pasiv, pozitiv-negativ, masculin-feminin, transcende toate traditiile si culturile, precum si mitologiile dezvoltate pentru integrarea sa .
Întreaga istorie este produsul acestui conflict dintre doua principii opuse, dar complementare, cu legaturi si cu efecte de reciprocitate, ele sustinând prin paradoxala lor echilibrare un întreg ansamblu. Continua miscare în interiorul acesteia, lupta lor nesfârsita sustin viata întregii configuratii. Extinsa la un cadru mai larg, interactiunea celor doua principii poate fi asimilata sexualitatii. Femeia si barbatul, doua genuri sau constructii absolut diferite, dar complementare si inseparabile, dezvolta o relatie complicitara, intima, secreta, care este marcata pe rând si transformata de sexualitatea fiecaruia. Diferenta dintre barbat si femeie este absoluta, la fel ca si necesitatea unei relatii, a unei contradictii care sa-i implice. Natura acestei necesitati este de sorginte sexuala, în afara oricarei particularizari.
Faptul ca traim într-o societate patriarhala, marcata de virilitate ca principiu activ si fecundator, ne justifica aceasta diferenta apriorica dintre cei doi agenti. Complementaritatea lor este sustinuta de lipsa de perfectiune si de insuficienta. Virilitatea si fecunditatea sunt doua forte caracterizate prin doua momente: pasivitate si actiune. Scopul întregii relatii este nasterea, mai precis rezultatul ei, foetus-ul, care nu poate fi realizat decât prin actiunea unificata ale celor doua principii .
Prima trauma a societatii este aceasta valorizare indusa, a factorului activ, a barbatului. Timp de doua milioane de ani s-a sedimentat o întreaga cultura a modelului ideal si a realizarii sale. Educatia celui care urmeaza sa fie identificat ca barbat este foarte complexa si beneficiaza de o supraveghere atenta. Acelasi lucru se întâmpla si în cazul femeii, însa educatia ei este intim legata de maturizarea barbatului si suporta transformarile determinate de acesta.
Idealul de barbat traverseaza toata istoria psihica a omenirii, îndemnând la o continua admiratie. De aceea homofilia sau predispozitia de a avea o relatie intima cu imaginea acestui ideal este deopotriva caracteristica femeii, dar si barbatului . Totusi nu putem considera homofilia drept cauza atractiei sexuale sau a interdependentei generale dintre barbati si femei. Homofilia si veneratia pentru barbat, ca factor civilizator, este si ramâne la nivelul sexualitatii , iar într-o alta prisma la nivelul socialului. Caci si în cazul manifestarii sociale ca si în cel al sexualitatii este vorba de o relatie de dominare, de suprematie, compromisa înca de la început. Este greu de precizat unde începe erotismul relatiei dintre cele doua elemente, perversitatea mai bine spus, însa ceea ce ne intereseaza mai mult este erotismul constructiv, care apare dincolo de manifestarea naturala, biologic. Constructivitatea relatiei femeie-barbat se observa în momentul fuzionarii lor intime, a echilibrarii lor prin cunoasterea si asimilarea reciproca.
Urmatorul pas, dragostea sau maturizarea relatiei este trecerea la un stadiu ambivalent, în care amândoi încearca sa-l substituie si sa si-l însuseasca pe celalalt, exterminându-l în acelasi timp. Acesta ar putea fi raspunsul la problema, pe care Mircea Eliade o lasa deschisa în finalul unui capitol despre initiere în societatile de barbati si confreriile de femei, care asimileaza reciproc motive caracteristice celuilalt. Barbatii îsi integreaza în corpusul ceremoniilor de initiere, motive evidente ale nasterii (uterul), iar femeile asimileaza motive si gesturi vânatoresti, virile. Fiecare urmareste substitutia celuilalt, dar fara a-si pastra sau a-si impune, în mod constient identitatea, ci o transfigureaza inconstient, într-o eventuala androginizare. Este o actiune care îsi are radacinile în acea trauma, despre care vorbeam, a barbatului de a fi activ, dar steril si a femeii de a fi fertila, dar lipsita de virilitate.
În concluzie, la nivelul inconstient al manifestarii lor, barbatul vrea sa-si aboleasca sterilitatea, dar fara a-si pierde virilitatea, iar femeia sa-si anuleze pasivitatea, fara a-si anula fertilitatea. Exista doua modele care sustin aceasta teorie, cea a relatiei maestru-discipol si modelul gnostic Sophia-Dumnezeu, amândoi se straduiesc sa-si completeze momentul pasiv, momentul lipsa atât în virilitate, cât si în fertilitate.
În contextul social, natural, barbatul este o forta, este virilitate, iar femeia fecunditate. Încercarea amândurora de substituire duce la pierderea identitatii. Forta în sine, nu poate fi fertila fara a-si pierde virilitatea , iar femeia nu poate fi o forta fara sa-si piarda feminitatea.
De aceea poate miscarile contemporane feministe, în care activeaza si barbati, sunt o reminiscenta a traumei originare, de diferentiere dintre cele doua principii.
(Articolul a apărut în revista Euphorion din Sibiu, în 2000. Mă bucuram atunci de atenţia regretatului scriitor Iustin Panţa).
